VINTAGE EXOTIC SKINS - III

So, revenim in forta si inca nu stim cu ce. Adica cu ce sa incepem, ca sunt multe de vorbit/discutat/forfecat si chitcait.

A, da, ok, sa vorbim despre animale. Nu “animalele anonime”, de alea ne-am saturat  deja de mult. Mi-am adusa minte in schimb ca era un serial in suspensie despre Vintage Exotic Skins. Partea a treia – dat fiind ca n-am gasit-o inseamna ca n-am scris-o, ma oprisem undeva pe la serpi. Dupa care, ca de obicei, m-am plictisit si-am lasat-o balta. Prin urmare, este necesar sa recapitulam: am vorbit despre crocodil si aligator AICI  , despre serpi, AICI .

Urmau soparlele, tiparul, strutul si alte cocomarle din aceeasi gradina zoologica.

Pielea de soparla este extrem de variata, in functie de “bucata” de soparla folosita. Solzii pot varia de la forma de tuberculi pana la cei plati sau incalecati. Este o piele foarte durabila (spre deosebire de cea de sarpe) si, evident, este folosita la posete si, mai rar, la pantofi. Ca si sarpele, pielea de soparla e predispusa la uscare, deci trebuie ingrijita si hidratata cu produse corespunzatoare – altfel de crapa, se scorojeste si, in loc sa ne trezim cu un articol vintage frumos, se va transforma intr-un gunoi. Cel mai nemilos dusman pentru pielea de soparla nu e timpul, ci praful – daca nu e depozitata in conditii optime, de cele mai multe ori aceasta isi schimba culoarea, se pateaza si arata urat.

Ca si la celelalte piei exotice, si aici trebuie facuta distinctia intre pielea veritabila si cea sintetica. Pielea veritabila de soparla, bine intretinuta, reflecta lumina, char daca este vorba de o piesa vintage, este suficient sa o lustruiti putin. In schimb, imitatia de piele de soparla este lucioasa, nereflectand lumina.

Cele mai “folosite” piei de soparla sunt cele de varan (cunoscute si sub numele de “soparla Java”), textura este foarte moale si au dimensiuni mari sau medii. In general apar in culori naturala (de la crem pana la maro) sau, ca la gentile anilor ’60, vopsite in culorii foarte vii. Textura este asemanatoare cu cea a caviarului, cu un model perfect uniform. Se pastreaza foarte bine in articolele vintage, incepand de la portofelele victoriene si pana la gentile anilor ’60 (dupa cum am mai spus mai sus).

Pentru anii ’40 este specifica asa-numita Rajah, ramasa pana in prezent una din cele mai scumpe soparle. Este deschisa la culoare, cu marcaje inelare pe un fond ceva mai inchis. De foarte multe ori apare vopsita in culori contrastante (de exemplu visiniu si crem).

Pielea de soparla Tegu, de mari dimensiuni, provine din America de Sud. Are o textura fina, cu solzi subtiri, verticali inconjurati de solzi ritunjiti pe ambele parti. In cele mai multe cazuri aceasta piele este prezentata ca “baby alligator”, din ratiuni evident comerciale, deoarece valoarea sa nu este prea mare (pe cand a baby alligator-ului da). In realitate este vorba de fasii de piele de pe burta sarmanei soparle. Cum se rezolva treaba cu “capatana plus labute” de pui de aligator? Simplu. Cautati pe google “taxidermy” si veti intelege despre ce este vorba.  Cam tot ce mi-a trecut prin fata ochilor in ultimii ani ca “baby alligator”, piese de altfel extrem de scumpe indiferent de perioada, erau de fapt din soparla tegu. O varianta simpatica insa extrem de ieftina si lipsita complet de valoare de colectie.

O alta confuzie care se produce este intre Tegu si iguana, seamana oarecum, avand amandoua  solzi torunzi prediscusi in siruri clare. Diferenta consta, si de data aceasta, in calitate, tegu fiind mai putin simetric si mai aspru.

Acestea fiind spuse, am mai bifat un animal in gradina zoologica vintage. Atentie la baby gatori sa nu va ciupeasca de popou!

VINTAGE EXOTIC SKINS II

Dupa cum am zis si in una din postarile trecute, o sa continuam sa ne ocupam de pieile exotice: din meniul de astazi am ales serpii (in toate variantele lor serpuitoare), mai ales ca in materie de vintage nu numai ca este un material prezent in toate epocile, dar si provoaca multe probleme. Nu ca alte chestii n-ar provoca, e de ajuns sa intri pe un blog/site ales la intamplare si o sa gasesti suficient motive ca sa te iei cu mainile de cap. Ba in multe cazuri e posibil sa nici nu-ti ajunga. Cum bietul sarpe nu poseda (deci n-are cum sa se ia de cap), o sa-l ajutam noi.
Pielea de sarpe o cunoastem sub forma de posete (recunosc, sunt un mare fan inzestrat cu o colectie mai mult decat impresionanta), pantofi, curele, accesorii de tot felul. E intalnita cam in toate epocile, insa in materie de vintage dam peste ea masiv din anii '40 (ca si pielea de crocodil si cea de aligator, nerationalizata) incoace.

Nu avem mari probleme in a recunoaste pielea veritabila de sarpe (sper!) insa, atentie! Nu intotdeauna "solzisorii" cu pricina sunt foarte aspri la pipait, daca e vorba de o varianta lacuita sau semilacuita ii veti simti mai putin. la fel daca poseta respectiva este tocita... Un exemplu vizual il aveti in fotografia cu poseta cerde...pare sarpe dar nu e!  La fel, pielea sintetica cu stamp reptila moderna poate fi foarte aproape de cea veritabila insa, de obicei, si mult mai groasa (ca sa nu spun grosolana).

Din punctul acesta de vedere piata romaneasca e un adevarat dezastru: trec in zbor pe langa imitatiile de sarpe provenite din China (de multe ori usor de recunoscut chiar si de o pesoana care nu se pricepe). Ma opresc direct la vintage, sarpe si posete, o relatie (se pare) de-a dreptul fatala. Aveam de gand sa dau o raita astazi prin incaltaminte insa cum sunt cazuri mult mai rare (pentru ca sunt greu de gasit), prefer sa iau ca punct de reper tot gentile.
In primul rand pielea de sarpe are doua mari probleme provocate de varsa: deshidratarea si tocirea. Daca in cazul primeia se mai poate face ceva cu produse de specialitate (zic ca sa zic, in Romania nu le-am vazut...), la capitolul tocire nu se mai poate face nimic. O geanta tocita din piele de sarpe e ...o geanta tocita. Daca e undeva sunt anii '40 poate sa prezinte interes pentru un colectionar. Din punctul asta de vedere va recomand ebay, veti vedea acolo diferentele de valoare intre genti bine intretinute si genti cu defecte. De exemplu o poseta din piele de sarpe anii '60 poate avea pretul de plecare al licitatiei si la 700 de dolari fara a fi "de firma", doar pentru ca indeplineste doua conditii: are un design deosebit si a fost perfect (sau aproape perfect) pastrata. Pretul unei posete din piele de sarpe cu defecte se situeaza pe undeva intre 6 si 9 dolari. Pot fi gasite chiar la preturi mai mici pe Etsy...
Problemele se materializeaza in primul rand la colturi si la manere. Interiorul e oarecum relativ insa, fiind vorba de Romania, puteti avea parte de surprize majore...Si ca sa dau un exemplu: o poseta cu interiorul plin de vaselina neagra v-ar surade?  Asta e din arhiva personala: am patit-o eu la un targ. Mda, vintage... Inca un amanunt util: la cele cu inchidere cu capsa metalica (anii '70 - '80) intrebati intotdeauna daca pielea din jurul capsei e in regula. De multe ori se sfasie - la fel si cele cusute pe fasii, iar in momentul in care o cusatura e plesnita inseamna ca a venit momentul ca serpisorul sa iasa la pensie.

Gentile din piele de sarpe de culoare deschisa, murdare, cu pete intra tot in categoria irecuperabile. Aspectul usor "sifonat" e semn ca pielea e foarte uscata, singurul risc e ca o sa inceapa sa va zboare solzisorii in toate directiile la prima miscare si-o sa va alegeti c-o poseta de sarpe chelbos.
Posetele din piele de sarpe sunt, fara indoiala, o investitie, nu sunt articole pe care sa le iei si sa le arunci luna urmatoare. E adevarat ca vorbim despre vintage aici si  nu despre articole noi insa mie nu mi-ar face nicio placere sa merg pe strada (sau sa tin in colectia mea) un animal cu manere peste care a trecut deja un tir turcesc...

VINTAGE EXOTIC SKINS I

De ceva timp imi pregatisem printre subiectele pentru Vintage Police si pe cel de astazi - de pe la inceputul anului (trecut, logic...), da' nu conteaza, m-am hotarat sa le iau la rand. Sper sa ma tina... Destul de spinos, din doua motive: unu pentru ca e mult de scris si doi deoarece reprezinta una din pietrele de temelie ale ignorantei in materie de vintage de la noi: ma refer la asa-zisele "piei exotice".
Da, serpisori, crocodilasi si tot ce va mai place voua. O intreaga gradina zoologica.
O sa plec de la doua observatii, sper eu pertinente, desprinse din cercetarile efectuate pe blogurile si site-urile romanesti:
1. Orice piele materializata in poseta/pantofi/cuera care prezinta denivelari, e piele exotica. In speta, orice are patratele e crocodil, orice are solzisori e sarpe.
2. Orice alta piele dubioasa, e "reptila".

E un ambient variat, chiar "ofertant' as spune, in care crocodilul de cada (zis si polivinil) isi da mana cu sarpele cu aripioare. Sau cu ce doriti voi, important e sa rezulte o imagine armonioasa de ansamblu.

Trecand la chestiuni serioase,PIEILE EXOTICE ar fi urmatoarele:
1. CROCODILUL
2. ALIGATORUL
3. SARPELE
4. SOPARLA
5. TIPARUL
6. STRUTUL
7. RECHINUL
8. GASCA
9,. RENUL
10. ELEFANTUL
11. PECARUL
12. BROASCA
13. PESTELE (alti pesti decat tiparul)

PIEILE "NORMALE" includ chestii comune precum bivol/vaca/oaie si porc.


In materie de confuzii (si atunci cand vine vorba de asa zisi 'experti" zau ca ti-e mai mare dragul...) stam tare bine. Cred ca doar porcul nu-i reptila, ca in rest cam toate ar fi...

1. CROCODILUL si ALIGATORUL, desi seamana, nu-s acelasi lucru. Sunt doua animale diferit, de care intentionez sa ma ocup astazi.

Crocodilul are pielea mai groasa si pare, indiferent de cat de bine a fost lucrat, mai putin finisat. La aligator, "modelul" este intotdeauna mai regulat si de dimensiuni mai mici, pielea mai delicata iar modelul pare tridimensional. Insa, ca sa nu intram in foarte multe amanunte, o sa rezumam problema intr-o singura fraza, de altfel faimoasa: "the crocodile has a dot, the alligator has not". Punctul cu pricina e situat in mijlocul solzului. In principiu, in batalia dintre cei doi, ca valoare aligatorul e number one. E depasit doar de crocodilul de Nil si de crocodilul australian de apa sarata. Pe primul dintre ei il com gasi intruchipat in marete posete din anii '50 -'60. dar cum deocamdata facem doar o scurta trecere in revista, nu ne vom opri la acest aspect. Cu inca un aspect de remarcat: aligatorul prefera tare mult picioarele doamnelor si domnisoarelor din anii '40. Explicatia e simpla: pieile exotice nu erau rationalizate. Desi niste bocanci de sarpe n-ar fi rai...

Cu aligatorul treaba e in general simpla, nu exista decat o singura alta confuzie care se poate face: caimanul. E importanta deoarece pielea de caiman, desi frumoasa, e de calitate slaba. Cum pe solzii respectivi are niste gropite, acest lucru ar trebui sa ne atraga atentia.
IMITATIILE.
Imitatia de piele de aligator atrage in general atentia prin regularitatea prea mare a modelului - cand e prea perfect, e dubios.La nivel tactil se mai poate aplica si sistemul cald-rece - in general pielea artificiala (indiferent de ce imitatie e vorba) e "rece", daca tii palma lipita de ea pentru cateva minute vei simti ca asuda. Pielea naturala e "calda", vie si, in plus, nu se intareste la frig ca cea artificiala. Chestie valabila de altfel si pentru Mr. Crocodile.

In ceea ce priveste categoria "alte probleme", acestea pot fi legate de starea in care s-a conservat poseta, incaltamintea sau cureaua respectiva. Ca orice alta piele, si aligatorul si crocobaurul au nevoie de hidratare. O poseta sau un pantof cu pielea foarte uscata e foarte posibil sa va paraseasca inca de la prima lor calatorie pe strada... Au nevoie de curatare si de ingrijire speciala cu produse special dedicate lor.De asemenea, mai ales in ceea ce priveste crocodilul, de multe ori il intalnim in varianta lacuita sau semilacuita - este o piele care se zgarie foarte usor si, odata zgariata, nu se mai poate face nimic.
Un alt element important este provenienta articolului respectiv, mai ales atunci cand obiectul este cumparat pentru colectie si nu "pentru ca imi place". Manufactura franceza, italiana, olandeza, englezeasca e cu totul altceva decat cea de provenienta germana (articole lucrate de multe ori grosolan, "ca sa tina"), romaneasca (exista foarte multe articole pe piata fabricate in Romania insa pastrate in conditii dezastruoase; de asemenea, au deficiente la nivel de finisare a interiorului) si in special de cele din America Latina (produse de serie unde se folosesc piei de calitate foarte slaba; sunt usor recognoscibile in special prin prezenta capului de aligator sau de pui de crocodil plantat pe partea anterioara).

Nu in ultimul rand simt nevoia sa ma refer la partea cea mai "placuta" a problemei, DATAREA. Nu orice geanta din piele de crocodil sau de aligator e vintage (insa banuiesc ca asta se intelege de la sine). Sau asa ar trebui...
Pentru astazi o sa ma rezul doar la posete pentru ca altfel m-as lungi prea mult.
Cele victoriene si edwardiene (daca o sa le intalniti vreodata) sunt de mari dimensiuni si in principiu seamana cu gentile de calatorie pentru ca de fapt asta si erau. Intotdeauna cu maner (nu bretea!), in general patrat, au cadru rigid din metal si de cele mai multe ori interior din piele de antilopa. Inchizatori din metal extrem de complicate.

Un alt tip poate fi confundat usor cu posetele anilor 40: sunt mai mici, cu forma trapezoidala si maner rotunjit cu colturile intoarsa in sus. Rigid, la fel ca si chenarul. De obicei baza e mult mai larga ca la posetele anilor '40, inchizatoarea mai complicata si ronamentarea ceva mai putin fantezista.
Cele ale anilor '20 sunt in general (spun "in general" pentru ca ma refer intotdeauna la tipul predominant, deci mai usor de intalnit) de mici dimensiuni, cu chenar metalic in partea de sus (neimbracat), maner mobil, adesea din piele impletita. Daca au si ornamentari Art Deco (si de cele mai multe ori au), nu va va fi greu sa le recunoasteti.
In anii '30 intervine o mare-mare problema: reproducerile victoriene si edwardiene. Diferenta consta in primul rand in ornamentare insa e nevoie de multa experienta pentru a reusi sa faci diferenta. De multe ori manerele sunt mobile, impletite sau din lant metalic (mai rar, insa e intotdeauna scurt, nu bretea). Cele mai frecvente detalii sunt cele Art Deco, fronsarile si inchizatoarea cu clapeta (ca geanta de postas) acoperita cu labutele animalului in cauza. Atentie: nici la gentile anilor '20, nici la gentile anilor '30 din aligator sau crocodil manerul nu este CUSUT DIRECT de geanta. Este una din indicatiile clare care ne dau de inteles ca avem de-a face cu o imitatie (si inca una de proasta factura). Un alt indiciu important e ca NU EXISTA POSETE PLIC pana la sfarsitul anilor '30. Exista in schimb in perioada anterioara lui 1900, in general din material textil insa si din piei exotice (mai rar, dar exista). Intre 1900 si a doua parte a anilor '30 sunt extrem de unfashionable, asa ca daca dati peste vreun "plic anii '20" dati din mana si treceti mai departe.
Anii '40 sunt foarte usor de recunoscut la nivel de croco/aligator: e fantezia la cote maxime. Forme stranii, ornamente si mai si. Ne izbim insa din nou de imitatiile edwardiene, asta-i viata... De cele mai multe ori sunt in doua culori (sau nuante), cu detaliu pe partea mediana. Forma este trapezoidala sau dreptunghiulara, in 99% din cazuri cu structura rigida. Plicurile au partea de deasupra cu marginile rotunjite, de multe ori cu tiv din piele. De multe ori clapeta nu acopera in totalitate corpul gentii (pentru diferentiere cu plicurile anilor '70). Interiorul este fie necaptusit, catifelat, fie din panza. De multe ori au inauntru buzunare cu fermoare metalice sau mici portofele atasate, cu chenare din metal.Pot fi si extrem de simple, rigide, cu chenar imbracat, dimensiuni mici.
Anii '50 - intalnim mai de toate, serviete, posete, plicuri etc. Posetele sunt mai mari, mai "serioase", cu chenar metalic imbracat in acelasi tip de piele, manere rotunjite elegant, de cele mai multe ori trecute prin inele de metal. Forma de trapez sau cea patrata sunt predominante. Cand le vezi iti vine automat un cuvant: clasic.

Spre sfarsitul decadei poate aparea manerul cusut, intotdeauna scurt (unul sau doua manere de fapt) insa nu "infipt" in poseta ci pus peste, in sensul ca manerul e introdus "pe sub piele", locul de imbinare aflandu-se la doi -trei centimetri de chenarul metalic.Atentie, manerele sunt intotdeauna de dimensiuni mici si medii, niciodata lungi. Se intampla ca partile laterale sa fie cateodata dintr-o piele diferita cu restul, chiar de alta culoare. Exagerat de mari, prea patrate, cu catarame sau inchizatori pe fata anterioara? NU sunt anii '50 (de cele mai multe ori sunt '60 sau '70). Piele ecologica cu stamp reptila? Sunt anii '60 sau mai departe.

Anii "60? Foarta multa piele naturala stampata sau piele artificiala. Predomina oricum crocodilul (nu aligatorul), genti de multe ori masive, "zdravene", cu sau fara cadru metalic (insa intotdeauna cu structura rigida). Maner scurt (unul sau doua), adesea din lant metalic. Cum am mai spus, multe inchizatori pe fata, adesea ornamentate, in special din metal auriu sau argintiu. Multe au manerul patrat, rigid, imbracat in acelasi material. Foarte multe portofele. Manerul e intotdeauna scurt sau foarte scurt (chiar deranjant), nu exista BRETEA. O bazaconie foarte des intalnita... Nu exista catarame, manerul nu e bretea, deci nu e reglabil. Etc. Etc.
Anii '70 - posete (da, in sfarsit cu bretea sau cu lant lung! Ce fericire!), plicuri, rucsace si tot ce va mai trece voua prin cap. La poseta - breteaua e intotdeauna lunga sau foarte lunga, de cele mai multe ori forma e triunghiulara. Articole versatile, usor de purtat, nu prea pretentioase. Mai apar si sub forma trapezoidala, cu dublu maner, insa lung (se poate pune pe umar, asta era ideea...). Plicuri dreptunghiulare, parte peste parte, acoperite in totalitate sau partial, adesea cu aparatori metalice la colturi.
Anii '80 - multa culoare, fantezie, fundite, plicuri, rucsacele si alte tampenii. Foarte usor de identificat, nu are rost sa insist. Cele mai elegante sunt foarte ades confundate cu piese din anii '50 sau '60, insa n-as putea sa explic pe ce baza.
In episodul uramtor vom trece la alte impielitaturi exotice, mai ales ca mi s-a cam semnalat ca ar fi nevoie de lamuriri.