Nu mai tin minte prin ce intamplare fericita - si nu cred ca mi-a spus cineva ... - reusisem sa descopar in Crangasi doua second hand-uri (de fapt unul singur insa divizat in doua locatii) absolut minunate. Am ramas cu nostalgia lor si, oricat am incercat, n-am reusit sa aflu unde s-au mutat, daca mai exista, ce s-a intamplat cu ele. Erau la parterul blocului din spatele parcului de la Crangasi, chiar langa lac.
Hainele erau la kilogram (si nu costau mai nimic); in plus, gaseai genti si incaltaminte si, cel mai important, cele mai recente lucruri erau anii '70.
Provenienta cred ca era Belgia-Olanda, ceva din zona aia, si regret sincer ca nu aveam experienta pe care o am acum, am reusit insa si asa sa gasesc piese de valoare; normal, cautam mai mult ceea ce-mi placea in momentul respectiv si, din pacate, am renuntat destul de tarziu sa nu mai aleg neaparat articole care sa mi se potriveasca ca masura. De fapt acesta este unul din motivele pentru care s-a nascut Vintage Wardrobe - dar despre chestia asta voi vorbi cu alta ocazie.
Din fericire am fost intotdeauna o persoana cat se poate de exagerata - adica daca aveam de gand sa ma imbrac hippie, de exemplu, totul trebuia sa fie "foarte hippie". M-au atras intotdeauna lucrurile iesite din comun, extravagante - cu cat le ieseau mai mult celorlalti ochii din orbite, cu atat ma simteam mai bine. Ai mei erau fericiti - in sfarsit se-mbraca in rochii! -, de altfel nici nu s-au gandit vreodata (cred ca nici la varsta de 4 ani) sa-mi impuna ce si de unde sa-mi cumpar sau, in general, cum sa ma imbrac. Mda, o exceptie a existat la un moment dat cand mi-am taiat o pereche de jeansi noi cu lama si maica-mea tragea de un crac iar eu de celalalt (pe tema "nu iesi in halul asta din casa" vs. "fac ce vreau"). Ca de obicei, am castigat - erau bestiali (iar pe post de curea foloseam un lant ruginit de doi metri). Singura reactie similara in familie mi-o amintesc in legatura cu o pereche de cercei-cruciulita roz fosforescent cumparati in clasa a saptea - mama a trebuit sa ma mituiasca bine de tot ca sa nu-i port. Nici nu tineam neaparat...
Asa ca au curs camasile inflorate, cu broderii, rochiile din poliester, cizmele cu platforma, fustele pana-n pamant sau extrem de scurte, ma obsedau anii '60 si '70. Pana si iarna ma imbracam cu rochii inflorate asortate cu o haina lunga din blana de miel care-i provoca prietenului meu spasme, din "capra cu trei iezi" nu ma scotea... Imi completam tinutele cu lucruri cumparate de la diverse doamne in varsta - mi-au ramas, pe filiera asta, cateva ii valoroase si nistre traiste populare. In plus, mi-am mai facut si eu cate ceva, altfel nu era tacamul complet - geez, costum din jacquard penrtu canapele?! Pe asta recunosc ca nu l-am imbracat, mi-am dat seama de rezultat abia la sfarsit, dupa o munca titanica, nu era usor de cusut - era o chestie teapana cu manecile ca niste burlane evazate. Si cu foarte mute floricele in relief.
Cumparam cam cat puteam sa car (si in caz de urgenta maxima chiar am capacitati iesite din comun...), le bagam in casa pe furis - ca deja nu mai era loc de ele si iesea scandal - si, evident, toate prietenele mele deevnisera si ele foarte hippie, asa ca veneau direct la sursa. De aici pana la revenirea la partea teoretica n-a fost decat un pas - era absolut necesar sa aflu toate secretele, sa stiu ce si cum, ce-as putea sa gasesc "si mai si" pe viitor.
Evident, stilul s-a schimbat la un moment dat, ba chiar - pe la 22 - 23 de ani - a deveni de-a dreptul minimalist; ma interesa deja mult mai mult obiectul in sine decat utilitatea lui.
Cred ca e evident ca practica fara teorie nu functioneaza (si invers); dezvoltandu-mi pasiunea "pe viu" am ajuns sa cunosc materialele dintr-o simpla atingere, sa vad defectee fara ca macar sa mai fie nevoie sa dau jos o haina de pe umeras. Mai mult, dupa cum zice un amic de-al meu, colectionar si el de vintage, e suficient sa existe o singura piesa ascunsa intr-o tona d eporcarii ca eu s-o gasesc - cam in acelasi stil in care actioneaza un caine de vanatoare.
N-am mai intrat intr-un second hand cred ca de vreo doi-trei ani - din pacate piata din Romania este extrem de slaba din acest punct d evedere, sansele de a gasi ceva cat de cat viabil (nu vorbesc despre piese cu adevarat valoroase pentru ca asa ceva este absolut exclus, lucrurile trec deja prin mult prea multe selectii inainte de a ajunge aici ca sa mai ramana ceva) e minim si atunci evit sa-mi pierd timpul aiurea. Iar in strainatate contactele sunt de cu totul alta natura decat la nivel de second hand. Insa obisnuinta mi-a ramas - detest sa mi se prezinte diverse piese (cu exceptia celor din colectiile personale la care oricum nu ai acces - sa zicem ca e un act de sadism reciproc intre colectionari...), imi place sa le caut. Mai ales ca de multe ori ajungi sa gasesti lucruri la care nu te-ai fi asteptat niciodata.
Insa un mare, magnific si cosmic second hand (care sa musteasca de vintage, evident, nu de tricouri Zara si rochii Mango) chiar mi-as dori sa reapara in peisajul bucurestean. Si, logic, sa stiu doar eu de el...LOL
S-ar putea să îţi placă şi:
