Ca de obicei, se pare că devine imperios necesar să abordez anumite subiecte în funcţie de „miracolele” pe care le găsesc pe blogurile şi pe site-urile româneşti. Dacă din fericire (sper!) că am reuşit să clarific problema privitoare la „rochiile anilor ’2o posesoare de fermoare de plastic si de alte minuni, mai nou s-a trecut la abordarea (agresivă) a accesoriilor. Ca şi în cazul anilor ’70, cam tot ce e „ciudat”, tot ce nu se poate clasifica sau care necesită un efort ceva mai mare de datare şi aici sunt îngrămădite de toate – noroc ca măcar toată tărăşenia se referă (totuşi există un aspect benefic în toată povestea asta, nu?) la pălării şi nu la alte chestii. La o adică de ce să nu băgăm pe aici nişte şosete, de exemplu, ca ar fi cam acelaşi lucru…Adică ce, aţi avea vreo problemă să credeţi că o şosetă este, de fapt, o pălărie anii ’20?Dacă are şi câteva găuri, un plic de rosături şi ceva cârpeli eu cred ca se încadrează perfect în această categorie.
Să revenim la chestiuni serioase. Singurele site-uri susceptibile de a avea pălării anii ’20 în România (în afară de cel al subsemnatei), corect datate şi a căror stare e prezentată în conformitate cu realitatea, sunt Vintage Wardrobe şi Pălării Vintage. În rest sunt basme, gogoşi, tâmpenii, minciuni. Asta ca să nu mă mai întrebaţi la cine mă refer, care sunt site-urile, blogurile etc. etc. – o să vă las pe voi să descoperiţi. De altfel gama e atât de largă încât e practic imposibil să greşiţi….
Astăzi nu o să mă rezum la cloche, cred că oricine este capabil să recunoască acest model. Ar fi însă câteva observaţii de făcut, în primul rând trebuie subliniat faptul că acest tip de pălărie nu este strict limitat la anii ’20, existenţa sa în modă se întinde de la sfârşitul anilor 1900 si până la jumătatea anilor ’30. Extrem de multe detalii privind acest aspect găsiţi pe FASHION-ERA, deci nu cred că mai are rost să insist.
Pe lângă cloche, în tipologiile anilor ’20 se mai regăsesc:
1. LE BANDEAU – un fel de bentiţă purtată pe frunte, în cele mai multe cazuri ornamentată bogat. Cele mai frecvente ornamente sunt de tip floral brodat sau pene. Materialele sun extrem de variate, de la catifea până la dantelă şi tiare din metal împodobit cu cristale.
VĂLUL – un accesoriu folosit la ocazii speciale, cel mai des pentru nunţi. Materiale folosite: dantelă şi mătase. Sunt foarte strânse pe cap şi întotdeauna acoperă fruntea.
TOCA – în general din catifea, cu marginile întoarse şi/sau asimetrică, ornamentată cu pene, broderii sau canafi.
TURBANUL ŞI BASCA
Şi cam asta ar fi. Deci treburi mai clare de atât nu cred că există.
Trecem la detalierea lor din punct de vedere cronologic.
1920 - predomină toca din catifea, fetru, mai rar din alte materiale, cel mai adesea cu borurile întoarse. Ca ornamente se remarca canafii grei din mătase. Toca asimetrică este şi ea apreciată, inclusiv cea sub forma de bicorn sau tricorn. De mute ori cu broderii sau ornamentate cu pene mărunte, colorate pe bor. 1921 - Cele mai excentrice sunt un hibrid între tocă şi cloche. Se remarcă de asemenea turbanul, din materiale preţioase, cu fronseuri laterale si pălăria cu boruri largi, coborâtă mult pe ochi şi cu calota pătrăţoasă, înaltă, încărcată de pene.
1922 – Forme extrem de fistichii, aerodinamice, de cele ai multe ori oblice sau bicorn-tricorn, cu pene foarte lungi sau funde supradimensionate. Apare un gen de bască care, în opinia mea, seamănă foarte mult cu tipica pălărie de bucătar. Doar că e din catifea, cu pliseuri si fronseuri complicate. Basca simpla sin fetru, ornamentata obligatoriu cu egreta lungă, oblică.
1923. Cloche. Tocă cu ornamente supradimensionate laterale. Turban. Cloche-ul este foarte colorat, extrem de plin de imaginaţie în special din punctul de vedere al designului. Boruri late, întoarse, sau dimpotrivă largi, foarte apropiate de pălăriile anilor ’50 (dar care în realitate sunt un cloche, foarte bine delimitat, plus un bor, de cele mai multe ori transparent sau de altă culoare decât restul, foarte clar pe poziţia de ornament şi atâta tot). Turbanul e în culorii vii, şocante, de multe ori cu un vârf ţuguiat (chiar ca cel turcesc), foarte ornamentat. Toca, care seamănă din ce în ce mai mult cu cloche-ul, are adesea un ornament lateral în formă de coadă de păun.
1924. Cloche cu bor întors, cu elemente decorative dreptunghiulare, de multe ori de-a dreptul cubiste, cu piese suprapuse (rulouri, fâșii de fetru etc.) .E foarte coborât pe ochi. Foarte răspândit e şi cloche-ul din catifea, cu broderii, margini bine definite si egrete laterale. Pălării din paie pentru sezonul estiv (care se apropie ca tipologie de plateau), adesea cu dungi.
1925 – Predomină cloche-ul cu calotă rotunjită, decorat în partea de sus cu flori mai sau cu şiruri de flori mai mici, egrete orientate în jos, funde laterale sau ornamente florale care coboară de pe calota pălăriei spre bor. Borul este foarte îngust, întors, câteodată oblic. Pălării cu bor larg, întotdeauna cu calotă foarte înaltă, ascuţită sau turtită, însoţită de gardenii, nuferi, trandafiri sau simple pampoane. Ca materiale ies în evidenţă mătasea, moarul, crepe georgette, satinul, velurul, faille-ul, bengalina sau împletiturile de panglici. Paiul, pentru vară, e number one. Reintră fetrul, destul de vitregit în perioada anterioară. Culori: Roşu, fucsia, cărămiziu, albastru deschis şi verde. Cât pe ce să uit! Bentiţele ornamentate cu cristale sau cu marcasite.
1926 – Cloche, cloche şi iarăşi cloche. Cu bor întors şi partea din fata mai lată, de multe ori în formă de petale tăiate în fetru sau în alte materiale. Pălării cu bor îngust şi calotă rotunjită, cu ornamente laterale (flori, pene, şnururi). Cloche fără bor, foarte tras pe ochi.
1927 – Turbanul care este în realitate un cloche fără bor, cu fâşii de material suprapuse şi împletite, în majoritatea cazurilor e însoţit de ace de pălărie supradimensionate, câteodată uriaşe de-a dreptul , foarte încărcate. Bentiţele pe frunte şi tiara, simple sau cu ornamente laterale lungi, mai ales la ţinutele de seară. Cloche-ul fara bor sau cu bor foarte scurt, coborât pe ochi, cu bor întors, asimetric, decupat sau/şi oblic. Pălării cu boruri largi (de vară),calote foarte înalte, pătrate, aproape ca cele de joben. Ornamente ceva mai simple: egrete, flori de dimensiuni foarte mari sau funde, şi ele supradimensionate. Să nu uităm că tocmai în 1927 Caroline Reboux moare, chestie care, în materie de pălării e extrem de relevantă.
1928 - Marea inovaţie a anului este faptul că pălăriile trebuie musai asortate cu geanta şi cu pantofii. De mute ori se folosește acelaşi material ca pentru jachetă sau pardesiu. Calota (mă refer la cloche)urmăreşte forma capului în mod precis, borul are dimensiuni medii sau scurte, poate fi întors sau dimpotrivă, coborât pe ochi, cu pliseuri suprapuse, în general în culori fie contrastante, fie coordonate cu tonul coloristic general. De cele mai multe ori la cele asimetrice partea dreapta este mai lunga decât cea stângă. O noutate este cloche-ul „urecheat” care arată fix ca o cască lipită strâns de cap, un tip de pălărie cunoscut sub numele popular de „The Skull”. Ca ornamente se folosesc mult fundele, acele de pălărie, florile din fetru sau colăcei tubulari împletiţi (ceva cam ca un furtun sau un maţ din material, nu sună foarte bine însă altfel mi-ar fi dificil să explic…sorry). Cel mai popular material este fetrul. Urmează catifeaua de mătase, satinul şi velurul, iar paleta coloristică e orientată spre bleu, verde, maro, bej.
1929 – Cel mai popular tip de pălărie din acest an este cea denumită „urechi de elefant”, în sensul că acoperă faţa dintr-o parte în cealaltă. Cloche-ul este foarte strâns pe cap, partea din spate putând fi mai scurtă sau mai lungă, cu bor întors în faţă. De foarte mute ori se folosesc elemente din îmbrăcăminte (mai ales pasmanterie) pentru a orna pălăriile. Pălăriile de seară, din satin sau dantelă, sunt foarte adesea brodate minuţios cu mărgele. Foarte mult se poartă cloche-urile moi din fetru gri, simple. Cloche-ul fără bor este şi el în vogă. Fetrul este încă cel mai comun material folosit. Apar „coifurile” din materiale croşetate, cu alura sportivă. La pălăriile cu bor foarte întors (care în cele mai multe cazuri seamănă cu o coroană) se foloseşte ca ornament vălul care împiedică părul să cadă pe frunte (dat fiind că marginea pălăriilor începe să se ridice).
1930 – În acest an intervin atât de multe schimbări (şi atât de interesante) încât ne vom rezerva dreptul (suveran) de a dezvolta acest subiect într-un articol următor.
O sa închei cu doua treburi. Prima, e o întrebare adresată vouă? Vedeţi pe undeva pe aici (mă refer la pălării, în desfăşurarea lor sincronică şi diacronică) vreo confuzie de stiluri care să provoace imposibilităţi insurmontabile de datare? Nu de alta, ca eu una nu văd aşa ceva. Sau vreo asemănare cu pălăriile altor epoci – mă refer la anii 40, 50, 70 si 80, pana acum ce mi-a trecut prin faţa ochilor pe post de anii 20 intra în categoriile de mai sus, fie că era vorba de originale (jenant de fleorcăite) sau de reproduceri. Revin (şi repet), nu am absolut nimic împotriva unei piese vintage chiar în stare dezastruoasă însă e normal să se şi comunice acest lucru. Nu de alta dar am ochiul ager….
A doua chestie e un punct pe wish list-ul personal. Îmi aduc aminte că am văzut cu foarte mult timp în urmă (în sensul că aveam vreo 12 ani) un cloche într-o revistă, cred că era vorba de Universul Ilustrat însă nu bag mâna-n foc. Făcut din fâşii de catifea de mătase galben vanilie şi roz antic, împletite unele cu altele. Încă îl mai caut, e una din „piesele-cheie” ale colecţiei mele vintage mentale.
Asta aşa, ca io concluzie optimistă (cum sunt de felul meu…): căutarea nu se termină niciodată, în general vorbind. Şi în particular, dacă ne referim la vintage. Asta e partea cea mai plăcută, că nu le ştii niciodată pe toate, nu le ai niciodată pe toate însă dorinţa de a învăţa şi/sau de a avea e mereu vie. Sau ar trebui să fie…
