PREAMBUL DE VANATOARE VINTAGE

Observ (cu ceva stupoare clar nejustificata...) ca n-am mai scris treburi serioase pe-aici de aproape o luna. Nu ma-ntrebati de ce, probabil e un mix de lipsa de timp, iz de vara si fornaieli premergatoare vanatorii vintage anuale. Ca toate marile partide de vanatoare a fost precedata de "partide pregatitoare" destul de multe si bogate in prazi, prazi pe care inca incerc sa le ordonez fara prea mare succes. Problema e ca inca n-am ajuns la acea senzatie de "destul" (desi capacitatile mele fizice de stocare au ajuns de ceva timp...).  In fine, sa spunem ca am incercat sa vorbesc ceva mai putin obsesiv despre vintage (ca un fel de dieta), se pare ca n-am reusit...
Ce vad in jur (ma refer la ambientul romanesc) inca ma infioara (neplacut) desi incerc sa ma autoconving ca "asa trebuie sa fie", in sensul ca reflecta tot ceea ce se intampla in jur. Nu ma multumeste insa explicatia asta - stiu, de foarte multe ori mi s-a reprosat ca sunt perfectionista. Obsedat de perfectionista (as completa eu), jumatatile de masura ma calca pe nervi. Si nu ma pot schimba. ma intereseaza pisica moarta din ograda de-alaturi pentru simplul fapt ca imi pute sub nas. Si mie cand imi pute ceva, protestez. Sau in ultima instanta ingrop pisica - chestia asta chiar am facut-o pe bune cand eram mica, la Brasov. Sub o masina parcata era o mata moarta care putea de nu ne puteam juca nicio secunda pe-acolo. Asa ca am luat-o si am ingropat-o. Demersul cel mai logic si cel mai simplu care nu-i trecuse prin cap niciunuia din ceilalti copii. Asta ca sa demonstrez ce inseamna "perfectionista". Partea "devianta" a venit abia dupa, cand am spalat tot trotuarul cu tot detergentul disponibil pe care-l avea matusa-mea in debara. Era logic, asfaltul mirosea horror de la pisica defuncta. Urmarile au fost absolut rezonabile daca ne gandim ca perfectiunea implica si ideea de sacrificiu....
Sa trecem la vanatoare, de asta am intrat aici.
E cam ca datul in carti...
Ce-mi doresc.
Ceva rochii anii '20 care foarte probabil ca vor ramane in colectia personala. Asa ca va fi nevoie de ceva plus rochii, astfel incat sa ma induplec si sa bag si pe site una-alta.
Rochii roz. Probabil m-am senilizat, de aia am dat in damblaua rochiilor roz. Inca n-am gasit rochia "aia" roz asa ca inca scormonesc.
Pantofi anii '20 care sa-mi si vina (sau cel putin sa intre mare parte din picior inauntru). Daca zic si roz e de rau...
Cloche galben (cu roz), am mai vorbit de obsesia asta.
O rochie galben cu negru anii '30 ca a "stim noi cui" - o visez noaptea, m-am imbolnavit...
Multe cutii vechi de metal (ultima obsesie). pe care sa le umplu cu "lucruri".
Cireasa de pe tort: ceva care sa ma uimeasca tare-tare, ceva ce n-am mai avut niciodata. Asta e foarte greu. Adica daca m-ati intreba cam ce sa fie n-as putea sa raspund.

Ce o sa  gasesc
Cu aceste doua manute harnice, tot ce vreau si inca ceva in plus. Inca o rochie cu Mosi Craciuni (pe aia am regretat-o, recunosc)? Pulover cu bufnite? (si dupa ala am cam lacrimat). 
La modul serios: cam tot ce va trece voua prin cap. De altfel, daca va face placere puteti sa-mi si comunicati ce va trece prin cap (cu conditia sa nu fie vorba de vreo poseta Chanel - nu de alta da' nu le dau, la fel ca si esarfele Hermes).

Ce o sa evit
Ce am evitat intotdeauna. Lucrurile in stare proasta si fake-urile. Sunt destule pe alte site-uri.

Cum ma voi comporta
Ati vrea voi sa vedeti...  As vrea si eu sa vad dar in momentele alea sunt prea concentrata...

Ce o sa apara pe site
Vintage. Autentic, de cea mai buna calitate. Si, daca vreti ceva in plus, inca aveti timp sa ma anuntati.

P.S. Mare atentie la foto, daca va uitati bine poate reusiti sa ma recunoasteti...

SICTIR

Ma gandisem sa aleg ca titlu ceva de genul "Vintage Wardrobe va renaste" blablabla (sper ce nu m-ati crezut...) Da' cum a renascut deja (crescut), cu tot ce era important pe blog repostat (apropo, am eliminat doar afisurile de la targuri si anunturile deja passe) am preefrat sa-i pun titlul de "Sictir" acestui post inovativ, inovational si extraordinar.
Sper sa nu va suparati, "sictir" este un cuvant vintage. Pe care il dedic lighioanelor intrate ieri noapte in conturile mele.Asa ca hai sictir! Ce-ar mai trebui spus adaugati voi, va cunoasteti la fel de bine cum va cunosc si eu. Daca nu, o sa va ajut incet-incet sa va aduceti aminte. Doar ratarea trebuie traita din plin, nu?
Si cum mie nu mi s-a intamplat sa pierd nici macar o batalie, darmite un razboi, va las sa va imaginati ceea ce va urma.
Toti ceilalti cititori ai Vintage Police sunt bine veniti, in urmatoarea etapa va recuperez si comentariile.

Bilant vintage.Ho, ho, ho!!!

marți, 14 decembrie 2010

Bilant vintage.Ho, ho, ho!!!

Hopa...deja e decembrie... E timpul de facut bilanturi si alte chestii antipatice. Gen Mos Craciun, brad, alergat dupa cadouri, sarmale etc. etc. Cunoasteti povestea... Timp in care eu vreau la plaja, cu Campari Orange si tot tacamul.
Ok, Mos Craciun e acceptabil. Bradul la fel, cu conditia sa il impodobesc eu (da' asta urmeaza mai incolo..). Urasc sa fac cadouri si si mai tare urasc sa alerg asa ca ma bazez pe Mos Craciun...n-are decat sa alerge el, ca are de ce. Sarmale nu consum - iar de facut asa ceva nici sub amenintarea mitralierei...

Ramanem prin urmare cu bilantul, fara a intra in detalii semantice.
Im materie de VINTAGE nu s-a schimbat nimic. Da' nimic, nimic - de altfel asta e si motivul pentru care in ultimul timp am renuntat sa mai fac topuri, sa mai aduc critici, sa mai dau cu parul. Au disparut unele bloguri si site-uri proaste, au aparut altele. Nimic nou sub soare. Aceleasi haine cazute din dulap/ mestecate de la secondu' din colt. Datari absolut dementiale a caror sursa de inspiratie mi-ar fi realmente greu sa o depistez. Tone de "vintage" descarcate pe vesele plaiuri romanesti (mioritice - si cine se simte vizat n-are decat sa behaie). In top sunt "rochiile anii '50", categorie in care intra la intamplare cam tot ce nu ar intra prin alta parte, "rochiile anii '40", de preferinta din poliester gros, de asortat discret cu plicuri de prin anii '80 (impartiti la doi, va rog), posetele din goblen ( a se citi orice material cu imprimeu colorat), crocodilii de cada si - cum sa uit asa ceva? - pantofii "de firma" cu interior sclipicios din musama. Rochiile din anii '20 se pare ca si-au mai pierdut din interes...
Deci n-are rost sa insist - ce a fost bun s-a pastrat (si ne bucuram), ce-a fost prost a ramas prost. Si cel putin pe moment nu ne intereseaza in mod deosebit. Insa cand vom avea chef sa ne distram, o sa revenim.

In materie de TARGURI - aceeasi poveste. Multe targuri. Multe targuri proaste. Cum insa inca de anul trecut am hotarat ca nu participam decat la alea bune, nu prea avem ce sa discutam la capitolul asta. Number 1: V4Vintage de la Dalles, indiscutabil.Bine gandit si bine pus in practica, dupa cum ne-am si obsinuit.
In materie de CLIENTI se pare ca ajungem la un subiect care chiar merita abordat: nu doar ca au inceput sa invete ci si pun in aplicare ceea ce au invatat. A fost o placere sa va cunosc personal pe unele dintre voi, la targuri sau in particular, mi-au placut discutiile fata in fata, pe mail sau la telefon. Intrebati, cereti lamuriri, vorbiti intre voi, protestati, plangeti-va sau laudati - asa e si normal. Cred ca e capitolul la care se pot numara cele mai multe bile albe. Si, din fericire, e singurul factor care ar putea sa aduca la un nivel de normalitate si celelalte paliere.
In ceea ce ma priveste VANATOAREA VINTAGE decurge la parametri optimi si, fiind un proces continuu, nu poate fi supusa niciunui bilant. Rezultatele le-ati vazut pe site care, si el, e aproape gata. Din pacate insa timpul alocat site-ului m-a facut sa reduc timpul dedicat blogului Vintage Police - insa este un aspect ce pare deja rezolvat. Adica, da, m-am intors...
Comentariile de aici vor fi lasate libere in curand - din motive legate de o anumita verificare, le-am blocat o perioada. Nu dispunem insa decat de doua anonime si, ca orice curte, trebuie sa avem si noi bufonii nostri. Sper ca va fi luat drept un compliment - pentru ca daca ma gandesc la mutrele voastre, chiar este...
Daca am uitat ceva, sunteti rugati sa-mi aduceti aminte. Pana la Revelion mai e timp de un nou bilant.

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE - PARTEA A DOUA

miercuri, 13 ianuarie 2010

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE - PARTEA A DOUA

   In sfarsit am reusit sa gasesc un moment in care sa continui povestirea primei mele experiente vintage - evident, totul la o cafea, cum altfel? - si sa ajung la partea practica, ca sa zic asa: prima achizitie vintage. Pentru ca pana la urma teoria e teorie, este foarte placut/interesant/util sa stii/sa citesti/sa afli cat mai multe, insa momentul insfacarii propriu-zise a prazii/a unui articol e o experienta extraordinara.
   Asa ca astazi trec direct la acest subiect - practica pe teren - iar in foto vedeti si rezultatele; ma rog, o parte infima a acestoar, multe piese achizitionate la inceputuri nu s-au pastrat. Prima "vanatoare de vintage" in ceea ce ma priveste a avut loc in vara lui 1990, la Budapesta. A fost pur si simplu o intamplare ca am ajuns intr-un magazin second hand - nimic premeditat, de fapt ma indoiesc si ca mi-a trecut prin cap ca exista astfel de magazine -, tata avea o prietena care le colinda din cu totul alte motive (opere de caritate) si se aproviziona de acolo. Nici macar nu stiu daca in primul moment mi s-a parut fantastic - sau cum mi s-o fi parut -, cert e ca m-a prins inchiderea scormonind intr-un ditamai cos de unde mi se mai vedeau doar picioarele - spre amuzamentul tuturor, evident. Rezultatele, normal, n-au fost pe masura agitatiei - cu exceptia camasii rosii cu floricele din imagine si a unor jeansi crem Levis de la sfarsitul anilor '60, n-am ramas cu niciun articol notabil de pe urma acestei incursiuni. Nici camasa si nici jeansii (care chiar sunt un articol vintage destul de valoros) nu le-am mai imbracat cam din perioada liceului insa le pastrez in colectia mea ca amintire. Nemaivorbind de faptul ca poate, la un moment dat, imi va veni cheful sa le folosesc din nou, cine stie...
   Oricum, n-am ramas cu traume majore de pe urma acestui experiment - eram (totusi) prea preocupata de lucrurile noi din vitrine, pantofi de lac cu toc cui si fundita (pe care unele dintre voi cu siguranta si-i amintesc), costum de jeans cu tinte, ciorapi cu dungi. Sandale elastice roz fosforescent - pe astea din pacate nu le mai am, le-am aruncat intr-un moment de slabiciune pe tema "nu se poate pastra chiar tot".
   O a doua etapa s-a produs in timpul liceului, prin '92 - '93, tot la Budapesta. In plus, tocmai treceam printr-o perioada rock-hippie-punk, cu transformarile (rapide si nemiloase) de rigoare. Rochii cu floricele, pantaloni evazati, pantofi cu toc gros, traiste din lana - tot in Ungaria le-am gasit si cu cat imi luam mai multe cu atat voiam mai multe. Ah, da, si camasi din alea odioase cu patratele. Asta dupa o vaa in care nu ma imbracasem decat in negru, cu bocanci militari si o geaca din jeans (de-a lui taica-meu, evident, sapte masuri mai mare), pe care cususem inscriptia "Slayer". Mda, stiu, o arecare confuzie stilistico-muzicala insa imi placeau prea multe ca sa renunt la ceva...
   Asa ca problema ma interesa chiar foarte mult mai ales ca la Bucuresti ajunsesem la concluzia ca de fapt nu-mi placea absolut nimic din lucrurile noi care se gaseau pe piata. De altfel din perioada aia tin minte doar doua achizitii - dezastruoase, evident - o rochie neagra lunga din bumbac si o pereche de "adidasi" care si-au dat obstescul sfarsit dupa vreo saptamana - erau din cel mai sinistru plastic cu putinta, facuti in Turcia. Cred ca de atunci am ramas cu o fobie fata de incaltamintea din plastic - nu de alta dar modelul chiar imi placuse.
Asa ca aveam nevoie de alte resurse pe care am reusit sa la gasesc (nu stiu prin ce intamplare fericita) singura. Insa despre chestia asta va voi povesti data viitoare. nu de alta dar daca mai stau mult pe aici s-ar putea sa-mi bubuie aparatul de cafea.
Apropo, cine vrea o cafea calda?

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE - PARTEA A TREIA

marți, 26 ianuarie 2010

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE - PARTEA A TREIA

Nu mai tin minte prin ce intamplare fericita - si nu cred ca mi-a spus cineva ... - reusisem sa descopar in Crangasi doua second hand-uri (de fapt unul singur insa divizat in doua locatii) absolut minunate. Am ramas cu nostalgia lor si, oricat am incercat, n-am reusit sa aflu unde s-au mutat, daca mai exista, ce s-a intamplat cu ele. Erau la parterul blocului din spatele parcului de la Crangasi, chiar langa lac.
Hainele erau la kilogram (si nu costau mai nimic); in plus, gaseai genti si incaltaminte si, cel mai important, cele mai recente lucruri erau anii '70.
Provenienta cred ca era Belgia-Olanda, ceva din zona aia, si regret sincer ca nu aveam experienta pe care o am acum, am reusit insa si asa sa gasesc piese de valoare; normal, cautam mai mult ceea ce-mi placea in momentul respectiv si, din pacate, am renuntat destul de tarziu sa nu mai aleg neaparat articole care sa mi se potriveasca ca masura. De fapt acesta este unul din motivele pentru care s-a nascut Vintage Wardrobe - dar despre chestia asta voi vorbi cu alta ocazie.
Din fericire am fost intotdeauna o persoana cat se poate de exagerata - adica daca aveam de gand sa ma imbrac hippie, de exemplu, totul trebuia sa fie "foarte hippie". M-au atras intotdeauna lucrurile iesite din comun, extravagante - cu cat le ieseau mai mult celorlalti ochii din orbite, cu atat ma simteam mai bine. Ai mei erau fericiti - in sfarsit se-mbraca in rochii! -, de altfel nici nu s-au gandit vreodata (cred ca nici la varsta de 4 ani) sa-mi impuna ce si de unde sa-mi cumpar sau, in general, cum sa ma imbrac. Mda, o exceptie a existat la un moment dat cand mi-am taiat o pereche de jeansi noi cu lama si maica-mea tragea de un crac iar eu de celalalt (pe tema "nu iesi in halul asta din casa" vs. "fac ce vreau"). Ca de obicei, am castigat - erau bestiali (iar pe post de curea foloseam un lant ruginit de doi metri). Singura reactie similara in familie mi-o amintesc in legatura cu o pereche de cercei-cruciulita roz fosforescent cumparati in clasa a saptea - mama a trebuit sa ma mituiasca bine de tot ca sa nu-i port. Nici nu tineam neaparat...
Asa ca au curs camasile inflorate, cu broderii, rochiile din poliester, cizmele cu platforma, fustele pana-n pamant sau extrem de scurte, ma obsedau anii '60 si '70. Pana si iarna ma imbracam cu rochii inflorate asortate cu o haina lunga din blana de miel care-i provoca prietenului meu spasme, din "capra cu trei iezi" nu ma scotea... Imi completam tinutele cu lucruri cumparate de la diverse doamne in varsta - mi-au ramas, pe filiera asta, cateva ii valoroase si nistre traiste populare. In plus, mi-am mai facut si eu cate ceva, altfel nu era tacamul complet - geez, costum din jacquard penrtu canapele?! Pe asta recunosc ca nu l-am imbracat, mi-am dat seama de rezultat abia la sfarsit, dupa o munca titanica, nu era usor de cusut - era o chestie teapana cu manecile ca niste burlane evazate. Si cu foarte mute floricele in relief.
Cumparam cam cat puteam sa car (si in caz de urgenta maxima chiar am capacitati iesite din comun...), le bagam in casa pe furis - ca deja nu mai era loc de ele si iesea scandal - si, evident, toate prietenele mele deevnisera si ele foarte hippie, asa ca veneau direct la sursa. De aici pana la revenirea la partea teoretica n-a fost decat un pas - era absolut necesar sa aflu toate secretele, sa stiu ce si cum, ce-as putea sa gasesc "si mai si" pe viitor.
Evident, stilul s-a schimbat la un moment dat, ba chiar - pe la 22 - 23 de ani - a deveni de-a dreptul minimalist; ma interesa deja mult mai mult obiectul in sine decat utilitatea lui.
Cred ca e evident ca practica fara teorie nu functioneaza (si invers); dezvoltandu-mi pasiunea "pe viu" am ajuns sa cunosc materialele dintr-o simpla atingere, sa vad defectee fara ca macar sa mai fie nevoie sa dau jos o haina de pe umeras. Mai mult, dupa cum zice un amic de-al meu, colectionar si el de vintage, e suficient sa existe o singura piesa ascunsa intr-o tona d eporcarii ca eu s-o gasesc - cam in acelasi stil in care actioneaza un caine de vanatoare.
N-am mai intrat intr-un second hand cred ca de vreo doi-trei ani - din pacate piata din Romania este extrem de slaba din acest punct d evedere, sansele de a gasi ceva cat de cat viabil (nu vorbesc despre piese cu adevarat valoroase pentru ca asa ceva este absolut exclus, lucrurile trec deja prin mult prea multe selectii inainte de a ajunge aici ca sa mai ramana ceva) e minim si atunci evit sa-mi pierd timpul aiurea. Iar in strainatate contactele sunt de cu totul alta natura decat la nivel de second hand. Insa obisnuinta mi-a ramas - detest sa mi se prezinte diverse piese (cu exceptia celor din colectiile personale la care oricum nu ai acces - sa zicem ca e un act de sadism reciproc intre colectionari...), imi place sa le caut. Mai ales ca de multe ori ajungi sa gasesti lucruri la care nu te-ai fi asteptat niciodata.
Insa un mare, magnific si cosmic second hand (care sa musteasca de vintage, evident, nu de tricouri Zara si rochii Mango) chiar mi-as dori sa reapara in peisajul bucurestean. Si, logic, sa stiu doar eu de el...LOL

S-ar putea să îţi placă şi:

Dior - Vintage - Ferre. Si cam atat.

duminică, 31 octombrie 2010

Dior - Vintage - Ferre. Si cam atat.

In ultimul timp am ezitat destul de mult in ceea ce priveste urmatoarea problematica de care sa ma ocup pe blog -  asa ca n-am mai scris. Foarte simplu. Subiectele sunt prea multe si prea putine in acelasi timp. Prea multe atunci cand vine vorba de vintage (si mi-e destul de greu sa aleg), prea putine atunci cand ajunge in zona "vintage-ului romanesc". O sintagma suficient de dizgratioasa ca sa-mi devina antipatica... In materie de bloguri si site-uri evolutii notabile in ultima perioada nu sunt - putinele lucruri bune de acum cateva luni s-au mentinut, cele rele au persistat. Mi-a spus o domnisoara cu care m-am intalnit de curand ca vintage-ul adevarat din Romania (si se referea la cei care se ocupa de acest sector, evident) il poti numara pe degetele de la o mana. Eu cred ca si daca-ti lipsesc cateva degete tot te descurci.

Tod din categoria "spuse": imi povestea la un moment dat un foarte mare colectionar de vintage din Italia ceea ce-i spusese lui in America in anii '50 un batran evreu pasionat de astfel de lucruri: "se prendi la mano di uno di noi e la graffi, mica esce il sangue, ma gli stracci".
Pasiunea o ai in sange - daca nu exista n-o poti imita, cel mult o sa arati ca motanul din desene animate, aluia de-i fac ochii ca la jocurile mecanice, cu semnul asta pe ei $$.

"Sulimare a chic-ului. Cautare a detaliului. Armonia contrariilor. Si un gust sofisticat al culorii si al fanteziei - negru, alb, mult gri, un spectaculos verde smarald, o invazie de buline si de flori, enorm e multe flori. Un microcosmos estetic cuprins intr-o ora de prezentare si in 81 de tinute, fiecare purtand un nume aparte, plin de sensuri - Trot, Tempete, Beaton, Ascot, Crepuscule, Passion, Mystere, Scala... - dorind parca sa sugereze treceri temporale, emotionale, geografice. Se poate spune ca pentru a citi, inauntrul si in spatele fustelor plisate, a broderiilor, a captuselilor impermeabilelor din faille, toata personalitatea lui Ferre, intreaga traditie Dior, toata atmosfera indefinita, suspendata, magica a Parisului."
Acestea sunt cateva fraze scrise de Grazia D"Annunzio in Vogue Italia din septembrie '89 despre prima prezentare de moda semnata Gianfranco Ferre pentru Dior (care avusese loc la Paris, 24 iulie 1989).
E deja vintage (sau, pentru puritani, retro), istorie.
Si sunt lucrurile de care ne vom ocupa (preponderent) de acum incolo.

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE

vineri, 25 decembrie 2009

PRIMA MEA EXPERIENTA VINTAGE

V-am promis la un moment dat, cu ceva (destul timp in urma) ca o sa incep sa povestesc si despre colectia mea personala (nu ca cea destinata vanzarii n-ar fi tot “personala”) vintage – adica despre acele lucruri care, dintr-un motiv sau altul (nu intotdeauna pentru a fi imbracate/purtate) raman in dressing.

Istoria acestei colectii e destul de complicata, cu perioade, etape, suisuri si coborasuri si cred ca inceputul ei ar putea fi plasat ungeva pe la varsta de 8-9 ani cand dam descoperit, in casa matusii mele, o colectie de reviste de moda din anii ’20-’30 – nimic anormal, bunica mea din partea mamei a avut un atelier de croitorie, toata viata si-a petrecut-o printre haine, masini de cusut, tipare, che stie care mie mi s-a parut intotdeauna minunata. Probabil ca se rasuceste in mormant, cea mai mre groaza a ei a fost can u cumva sa ma apuc de asa ceva – toata copilarie mi-a fost complet interzis sa ma apropii de masina de cusut (nu neaparta din cauza ca pe la vreo trei ani am reusit sa-mi strivesc doua degete cu capacul…).

Papusa mea (o Barbie roscata pe nume Isabella, pe care recunosc ca inca o mai am) trebuia sa se si imbrace, nu? De mai multe ori pe zi, asa ca am inceput sa copiez modelle din revistele respective – mi-au mai ramas cateva hainute si, evident, caietul cu decupajele din ziare… Ma fascinau numele materialelor – crepe de chine, tafta, faiile, bemberg etc. – si- scoteam din minti de bunica-mea tot intreband-o “da’ asta cum e?”, “da’ din ce e facut?”, “da’ la ce se folosea?”. Recunosc c-o tocam la cap cu un sadism de nedescris, voiam sa stiu si culorile (asta in primul rand pentru ca pozele din reviste erau toate sepia) – in schimb putea sa-mi vorbeasca din cand in cand despre pruncul Isus si alte chestii complet neinteresante. Daca ma gandesc bine, cea mai veche experienta legata de interesul pentru materiale am avut-o undeva in jurul varstei de patru ani (moment definitoriu pentru personalitatea mea, de altfel acolo am si ramas…) cand am dezvoltat o adevarata obsesie (macabra) pentru catifeaua roz – cum bunica-mea imi tot povestea despre o sora de-a ei, pe nume Maria, care murise la varsta de trei ani de varsat negru (povestea avea rol educativ, capitolul “importanta spalatului pe maini”), imi intrase in cap ca musai fetita fusese ingropata intr-o rochita de catifea roz… Probabil ca asta e si unul dintre motivele pentru care majoritatea rochitelor mele la varsta aia erau bleu, culoare pe care continui sa o urasc si in momentul de fata.

N-am ramas cu o obsesie pentru papusi, ci cu una pentru vintage – desi primul contact cu “hainele vechi” s-a produs abia in 1990 – intr-un episod urmator voi povesti si cum. Pana pe la 14 ani am continut sa creez rochii pentru papusi pe care ajunsesem sa le vand binisor – asta pana cand s-a prins maica-mea ce si cum si s-a incheiat afacerea…

In materie de vintage, pe plan personal, prima piesa purtata a fost, in clasa a sasea, o fusta de-a mamei mele, violet cu romburi albe si pliseuri din anii ’60, de care eram foarte mandra. Din pacate nu o mai am… Nu-mi aduc aminte sa fi starnit vreun scandal la scoala – oricum , tot ce faceam eu era foarte “chic” si in principiu bine vazut de ceilalti – poate si din cauza ca a fost un episod singular, in perioda aia chiar nu aveam nici un fel de fetis pentru lucrurile vechi.

Apropierea de vintage (la modul constient) si tentativa (reusita de altfel ) de a incepe o colectie s-a petrecut ulterior si a fost derivata, pe de o parte, din dorinta de a colectiona ceva (orice), altceva decat timbre si flori presate (deja de astea ma plictisisem pana peste urechi) si, pe de alta parte, de faptul ca a inceput sa ma intereseze istoria modei in contextul mai larg al unei pasiuni pentru lectura care (slava Domnului) nu m-a parasit pana in ziua de azi.

Despre toate acestea insa voi povesti data viitoare – dupa cum am spus la inceput, treaba nu-i deloc simpla…