sâmbătă, 19 februarie 2011

CAFEAUA DE DIMINEATA, IN RITM VOIOS

Imi beau cafeaua, ca de obicei, asa ca sunteti si voi invitati. Cred ca ar trebui sa-mi pozez cana, e foarte vintage, rosie, cu reclama la Tommy's Coffee - nu stiu ce-as face daca s-ar sparge... Nu cred ca e o chestiune de marime, nu stiu (adica de fapt stiu, da' nu va zic...) ce anonim se lauda pe-aici ca are ceasca d ecafea mai mare... Nu cred ca e o chestiune de marime, tine de cum faci cafeaua, de cum o bei si, mai ales, cu cine o bei. Nu prea cred eu in relatiile virtuale insa, dat fiind ca de-a lungul timpului mi-am cunoscut o parte dintre cititori (pot sa spun cititori, nu? mai ales ca nu sunt toti de sex feminin) cred ca as imparti cu mare placere o cafea cu ei.
   Si cum stateam eu asa, cu cafeaua-n gat si cu ceasca-ntre dinti (cana), mai dadeam cate-o raita pe bloguri. Unde eu eram Vintage Police si tu erai bloggerul sau proprieatrul de site tampit care imi strica mie ziua.
   Sunt un om egoist, nu prea-i las pe altii sa-mi strice ziua. In plus, astazi am o multime de activitati cultural- educative care nu implica prezenta mea in fata tastaturii.

De exemplu, ma asteapta o multime de activitati cultural- educative care nu implica prezenta mea in fata tastaturii. Trebuie sa ajung la targul organizat de Oana

(Unde: Club Goblin, Str. Smardan, nr 30 (centrul istoric)
Cine: peste 30 de expozanti cu produse vintage, handmade si tineri designeri
Cand: sambata, 19 februarie, 12:00 – 19:00)
 Dress code: crazy vintage

, unde ma asteapta o  chestie din piele cu franjuri, ceva mexican, pentru care am facut un coup de foudre. De fapt cizmulitele mele de cowboy s-au logodit virtual cu pelerina aia. Mda, stiu, e o chestie oarecum sarita de pe fix insa imi place sa vanez pana si pe la targuri. E paradoxal (stiu), ceea ce am eu in colectie cred ca acopera necesitatile unui mall, nu ale unui magazin virtual sau ale unei garderobe personale. O clienta inflacarata mi-a marturisit la un moment dat ca si-ar da un ochi ca sa aiba toate lucrurile pe care le am eu.  Nu pot sa nu zic ca m-a cam infiorat declaratia asta de dragoste... chiar un ochi? Il si vedeam la borcan...
   Asa ca azi lasam site-urile si blogurile in pace, desi galeria ororilor e atat de mare incat...nu-mi mai vine sa ma apuc de nimic. Am pus site-urile la inaintare pentru ca in ultimul timp aberatiile apar mai mult acolo: dintre blogurile proaste, multe au disparut (thanks!) iar unele chiar au inceput sa se straduiasca intens, cu rezultate vizibile (si placute).
Fac doar o mica observatie, astfel incat sa se observe ca mi-am facut temele si ca mi-am baut cafeaua intr-o maniera constructiva: lucitul...luceste. Si daca nu "luceste", nu-i lucit. Mai multe detalii, gasiti AICI.  Asta in conditiile (si in contextul) in care plasticul e plastic - nu ca ar fi ceva de rusine, da' asta e. Ceva opac si laptos n-o sa fie niciodata lucit, oricat de mult si-ar dori.
Si doi, ca tot mi-am amintit. Un colier victorian (muhaha) n-o sa aiba niciodata o inchizatoare cu carabina (respectiv "lobster clasp"). De ce? Simplu. Nu se inventase inca, poate un slt temporal de vreo suta de ani ar fi util. Pentru conformitate, cele trei tipuri de inchizatori ale bijuteriilor din epoca victoriana sunt C-clasp, Trombone si Spring Ring Clasp. O sa revenim la aceste amanunte la un moment dat, daca n-aveti rabdare cautati pe net, e foarte posibil sa gasiti detalii.

Si pentru incheiere, cu toata sinceritatea: (bah) voua chiar nu vi se pare penibil? Chiar nu va trece asa un fior pe sira spinarii cand debitati astfel de  ineptii si mai aveti pretentia de a fi considerati (considerate) mai colectionare de vintage/ experte blablabla?
Pe mine ma incearca un suprem sentiment de penibil combinat cu o vaga durere de burta. Probabil de la vintage shit.




 

Un comentariu:

Mihaela M. spunea...

Placeeeee! Vreau si eu o cafea daca se poate!