Dupa ce am vorbit despre rochiile anilor ’20 si posetele anilor ’50 cred ca a venit momentul sa vorbim si despre palariile anilor ’40, in contextual unui serial mai larg pe care am de gand sa-l dezvolt pe acest blog. Evident, alegerea (ca de obicei) subiectului nu este tocmai una intamplatoare, ci pleaca in primul rand de la diversele probleme legate de datarea piselor vintage intalnite pe alte bloguri si site-uri mai mult sau mai putin de profil. Cum, la fel ca in cazul celorlalte doua subspecii discutate cu alta ocazie aici, in ultimul timp este o adevarata invazie de palarii anii ’40, simt (si stiu ca simtim la unison….) ca este nevoie sa se aduca cateva lamuriri astfel incat sa se evite astfel de situatii pe viitor ( si sa imi fac munca mai usoara in cadrul celuilalt serial propus, blog reviews).
Un prim element absolut esential atunci cand este vorba, in general, de moda anilor ’40 este contextul istoric, respectiv impactul pe care cel de-al doilea razboi mondial l-a avut aspra vietii de zi cu zi, in special in Europa. De aici sunt subliniate imediat doua aspecte de baza: diferenta enorma intre moda europeana si cea americana pe de o parte si, pe de alta parte, raritatea acestor piese In 1941 moda americana se rupe complet de cea europeana (respectiv pariziana), simplificandu-se (atitudine reflectata de altfel foarte bine in accesorii), insa in sens diferit: designul european devine minimalist, sobru, trasforma si recupereaza materiale si modele precedente in orice altceva, doar in materie de palarii nu. Moda americana se indreapta spre stilul sportiv, simplu, proaspat, curat. Insa aceasta situatie este valabila doar pentru prima parte a decadei.
In 1945 (ca rezultat al sfarsitului ocupatiei germane in Paris pe 25 august ’44) situatia se schimba complet o data cu organizarea cunoscutului “Théâtre de la Mode” – o importanta expozitie itineranta (Schiaparelli, Jean Patou si Balenciaga sunt doar cateva dintre numele importante care participa in acest proiect). Un al treilea moment cheie este anul 1947 cand Dior introduce conceptul de “new look”. Momentan nu vreau s aintru in prea multe detalii de acest gen care, in opinia mea, isi au locul in articole separate.
Deci, cum sunt palariile anilor ‘40? In primul rand, dintre toate palariile vintage sunt cele mai purtabile.
Un lucru important de mentionat este acela ca palaria, in anii ’40, nu doar ca ramane (in ciuda asteptarilor) un accesoriu la fel de important ca si in perioda precedenta , ci chiar devine si mai important, de vreme ce materialele folosite la palarii nu erau rationalizate.
Varietatea (de la un an la altul si de la o zona la alta) este extrem de mare (similara modelelor de rochii din anii ’40 – o situatie de altfel complet atipica pentru moda acestei perioade minimaliste. Rolul palariei era acela de a scoate din anonimat tinutele terne – explozii de flori, pene, valuri sunt absolut comune. Reintra in scena o reinterpretare a palariei victoriene din pai, numita “doll hat”, mica si cocheta. La fel se intampla cu moneta (reinterpretata, evident), cu turbanul si cu palaria “halou” – cea popularizata atat de des de filmele americane.
In 1941, de exemplu, predomina palariile de mici dimensiuni, purtate pe o parte, impodibite cu esarfe sau chiar volanase, “palaria – halou” si cea din pai pentru sezonul estiv; culorile predominante sunt insa negrul si violetul.
Anul 1942 schimba complet palariile, mult mai voluminoase, de multe ori in stilul palariilor masculine ale secolului al XVII-lea (tip Gulliver) sau gen toca, cu forma bine definita, cu voaleta.
Anul 1943 prefera formele geometrice stranii – sunt fie minimaliste, palarioare cuminiti cocotate in varful capului, fie aerodinamice, impodobite cu pene si flori artificiale uriase. Palaria in sine are culori terne – negru, albastru, indigo -, accesoriile fiind insa pete fantastice de culoare.
Anul 1944 utilizeaza mult toca, in general miniaturala si aerodinamica, ornamentata cu funde si pene, in tonuri de albastru, visiniu si verde.
In 1945 se vede o schimbare radicala, intrand in scena palarii extrem de fanteziste, reluari ale unor modele victoriene sau a celor ale anilor ’20. Nu lipsesc boneta, bascul, turbanul, toca supradimensionata; dungile, penele, florile artificiale, culorile pastel sau cele foarte vii sunt caracteristicile de baza ale acestui an.
Anul 1946 este punctul culminant al exagerarilor de orice fel in materie de palarii: incepand de la culorile stranii ( rosu aprins, verde apa, galben vanilie, verde fistic, maro cafea cu lapte), accesorii (fructe, flori, pene, esarfe, voaluri) si pana la forma (toca conica supradimensionata si aerodinamica, bascul supradimensionat ornamentat cu canafi, palaria halou orientata in fata, de marimea unei farfurii de mari dimensiuni, sau cea cu margini neregulate), totul este permis. Este un moment in care varietatea formelor in care apare acest accesoriu nu are precedent in istoria modei secolului XX – va reprezenta de altfel o buna sursa de inspiratie pentru palariile anilor ’80. Bicornul de inspiratie militara, palarii din fetru in forma de floare, sunt toate constructii fantastice ce pot satisface cea mai excentrica persoana.
In 1947 modelele se schimba iar total, protagonistul de baza fiind turbanul minimalist realizat din esarfe. Nu lipsesc toca simpla, cilindrica, cu voaleta si un derivat al florentinei, insa de dimensiuni reduse. Culorile de baza sunt negru si roz (cu exceptia turbanului minimalist, cu dungi in culori vii), primeaza ornamentele cu egreta.
Anul 1948, straniu, pare a fi o reintoarcere la modelele inceputului acestei decade, unica schimbare notabila fiind cea cromatica. Revine modelul “doll hat” din pai, turbanul cu ornamente florale sau funde laterale, toca aerodinamica cu funda la spate, palaria halou si toca minimalista. Totlu in turcoaz, verd crud, violet, fara insa ca negrul sa dispara.
In sfarsit, anul 1949 incep sa simplifice formele, evoluand mai mult spre eleganta decat spre excentricitate. Bascul in culorii vii, de multe ori supradimensionat sau, din contra, minimalist, lipit de cap si ornamentat cu egrete, palaria halou in culori deschise, toca din catifea gofrata sau plisata sunt modelele de baza ale acestiu an. Apare “palaria castron” care va face cariera pe tot parcursul anilor ’50 si ’60.
Desi a fost destul de lunga aceasta trecere in revista a palariilor anilor ’40, cred ca nu a fost fara folos – se poate observa dificultatea intampinata inca de la primul pas in datarea unui astfel de articol. Bineinteles, modelul si paleta cromatica sunt doar punctul de plecare intr-o datare, ele nefiind suficiente.
Greselile de datare (atat de pe blogurile si site-urile romanesti, cat si de pe cele internationale), atunci cand nu sunt intentionate (se mai intampla si asa…), se refera in special la confuzii intre anumite tipuri de palarii anii ’40 (toca fiind cea mai raspandita) si palariile anilor ’60 – modele similare preluate din moda anilor ’40 si prelucrate in registru modern. O alta confuzie frecventa este cea intre palariile cu forme geometrice fanteziste ale anilor ’40 si cele ale anilor ’80, aici intrand si palaria in stil florentin. Una dintre probleme este prezenta etichetei cu masura si intr-un caz si in altul (din anii ’40 incep sa apara etichetele cu masuri, atat in spatiul european cat si in cel american – evident, in cel de-al doilea sunt mult mai dese). Insa o palarie pe care apare eticheta “S” sau “M” cred ca este inutil de precizat ca nu e anii ’40 de vreme ce acest sistem de masurare era inexistent….
Mi se pare util de discutat situatia tocilor – cum se poate face (totusi) diferentierea intre o toca din anii ’40 si una din anii ’60? Primul lucru la care trebuie sa ne uitam este forma, nepierzand din vedere faptul ca palaria, ca accesoriu al anilor ’40, nu admite cale de mijloc: e fie minimalista (in sensul de miniatural, zgarcit in detalii, cateodata pana la ridicol), fie extravaganta la maximum. Toca anilor ’60 e cuminte, moderna fara exagerari, bine proportionata in raport cu capul, nici prea mica, nici prea mare, nici prea joasa, nici prea inalta – din acest motiv nu are nevoie de acel “loop” de fixare de la spate (pe cand la cea a anilor ’40 e omniprezenta). Accesoriile sunt “decente”, in general brose, strasuri; chiar atunci cand e vorba de pene sau de flori, raportul se pastreaza; ideea este de eleganta, bun gust, decenta, nu de extravaganta si fronda. Un alt indiciu ar fi culoarea, in general pentru anii ’40 accesoriile sunt in contrast (palarie violet cu pana rosie, de exemplu; exceptie fac in general palariile negre, dintr-un motiv destul de lesne de inteles). Un alt detaliu interesant este ca ornamentele palariilor anilor ’60 sunt de foarte multe ori realizate din acelasi material (palarie din fetru cu flori din fetru ton pe ton); in anii ’40 se intampla foarte rar acest lucru. Cel mai greu de diferentiat sunt palariile de tip fedora – si aici trebuie avute in vedere extremele (fie palarii masculine adaptate, deci extrem de feminizate fie prin accesorii, fie prin culoare sau dimensiuni, fie palarii feminine masculinizate astfel incat sa semene cu o fedora); un alt element este panglica ornamentala.
Pe blogurile romanesti este, ca de obicei, un masacru si din acest punct de vedere insa (din fericire) exista si exceptii (de fapt o exceptie) – Vintage Boutique, site care era si normal sa faca exceptie deoarece s-a ocupat intotdeauna de vintage la modul cel mai serios cu putinta. In general devierile se fac voios in ambele sensuri, cu salturi de 20-30 de ani dupa bunul plac al fiecaruia. Nu este insa locul si momentul sa comentez acest aspect, in voi face insa (evident) cu alta ocazie, intr-un articol viitor dedicat ultimelor lucruri amuzante (in fine…) de pe blogurile vintage.
Postări
.JPG)
