luni, 5 septembrie 2011

DIFICULTATILE UNEI DATARI

De obicei cand postez articolele pe Vintage Wardrobe, procesul “tehnic” se vede simplu si linear din afara, ba chiar – mi s-a reprosat – “prea tehnic”, in sensul ca sunt luate in calcul toate detaliile privind un articol vintage, mai putin “povestea” acestuia. Asa ca m-am gandit ca n-ar fi rau sa intru din cand in cand in detalii despre cum se naste “caseta tehnica” a unui articol si despre munca din spatele acestui proces. Care nu e deloc lin.
Achizitiile mele vintage iau, o data intrate in patrimoniu, mai multe drumuri: cele pentru colectia personala, pe care incet-incet o vedeti pe Fashion Museum (spun incet pentru ca rar am timp sa mai fotografiez si pentru muzeu - insa o sa ma straduiesc) si cele pentru site. Din lucrurile care merg pe site se desprind de multe ori piese care sunt trimise in “hibernare” intr-o cutie speciala de cele mai multe ori pentru ca imi dau de furca cu datarea. Exista si alte motive, cum ar fi “parca l-as tine pentru mine da’ inca nu stiu daca m-am indragostit sau nu” sau eventuale reparatii unde imi lipsesc materialele necesare.
Sunt piese care ajung sa fie postate si dupa cativa ani…ok, in general nu-mi place sa ma grabesc. Ma joc, le amestec, le gasesc o logica pe care sa o urmeze atunci cand sunt introduse pe site. Asa, chiar si lucrurile care nu au o poveste (cunoscuta), ajung sa o capete. Mai ales ca treaba asta cu “povestea” m-a scos intotdeauna din sarite. De vreme ce sunt “ale mele” au deja o poveste (si cu asta, basta). Chestia amuzanta e ca, desi sunt atat de multe, cunosc fiecare articol in parte – de unde a fost achizitonat, cand, cat m-a costat si (evident) cat de tare m-am bucurat gasindu-l. Partea cu bucuria e cea mai importanta, sa n-o subestimati niciodata… De aceea si sustin ca vintage-ul nu este o pasiune pe care sa o dezvolti din ratiuni pur comerciale. In Romania nici atat…
Intr-un fel aici ajung sa fiu mai degraba de partea blogurilor care isi vand “hainutele din dulap”, oricat de ne-vintage ar fi aceasta activitate pana la urma ajunge sa implice exact pasiunea ceruta de vintage.
Ma intorc la dificultatile de datare si la consecinta acestei dificultati: punerea “bine” a lucrurilor. Un exemplu ar fi aceasta scrumiera Art Deco   care mi-a fost data de un prieten anticar din Roma cu ceva ani buni in urma. Acelasi de la care aveam cele doua cutiute Limoges (de mult maritate) si rama de secol XIX.  In general, cand gasesti (pardon, “ti se gasesc”) astfel de lucruri nu prea stai sa scormonesti situatia si sa pui intrebari – bagi frumos la “arhiva” si spui multumesc. Ca era Art Deco mi-a fost clar din primul moment, deci nu m-am apucat de vreun brain storming. Dupa care, cand i-a venit randul sa ajunga pe site, mi-a picat fisa ca …nu stiam ce e acel obiect. Mai precis la ce foloseste. A fost nevoie de o serioasa munca de cercetare pana am ajuns la obiectul in sine si am gasit altele similare. Sau poseta de aici care mi se parea “prea buna” ca sa fie ce trebuie. Imi intrase in cap ca e anii ’20, ok, un flapper bine pastrat si atat. Un flapper purse mai durduliu, mai margelat. In plus, cu o captuseala reconditionata care m-a scos din minti. Noroc ca lucrurile nu sunt intotdeauna atat de perfecte pe cat s-ar dori si n-a fost cusuta peste cusaturile vechi. Ma roade curiozitatea sa-i vad captuseala de dedesubt (pentru ca stiu eu ca e acolo) dar nu ma lasa inima s-o scot pe asta noua. Cam ca atunci cand eram mici si rupeam capul papusii ca sa vedem ce are inauntru… Asa ca am trecut-o dintr-o cutie in alta si dintr-o categorie in alta pana am primit ajutor.  Noroc ca am cu cine sa ma sfatuiesc .
Am luat doua exemple la intamplare insa ar fi destule piese de pe site –si si mai multe din colectia personala – care “vin la pachet” cu cate-o poveste. Cateodata acumuleaza pe parcurs si o intreaga bibliografie. Probabil asta imi si place cel mai mult la vintage: faptul ca invatatul nu se termina niciodata. Tot timpul se iveste ceva nou, faci o descoperire, mai mangai un material, te mai holbezi la cate-o margica…
Cam atat pentru astazi, insa e o poveste care nu se termina niciodata…

4 comentarii:

IOANA BLAGA spunea...

Foarte frumos! Felicitările mele, doamnă Cristina Deutsch, pentru efortul de a scoate la suprafaţă toate aceste frumoase lucruri!

Unknown spunea...

Multumesc!

juazzshop spunea...

Te mai holbezi la cate-o margica :))) cel mai savuros in articolele tale e umorul :)

Unknown spunea...

Multumesc, Juazz. Sa speram ca nu se interpreteaza (margica, ochi, animale impaiate etc.).