luni, 7 februarie 2011

CUM A FOST LA VANATOAREA VINTAGE

CUM A FOST LA VANATOAREA VINTAGE


Sunt deja de aproape o saptamana in Bucuresti si inca nu am apucat sa vorbesc despre cum a fost in vacanta...si va mai intrebati de ce? Inca de cum am ajuns (las' ca va povestesc eu ce si cum a fost si cu calatoria de intoarcere...ca n-a fost simplu), miercurea trecuta pe la doua noaptea am constatat ca, pe langa somn intens si voios, am o groaza de lucruri de facut, in speta o caruta de colete care erau pe linia de asteptare. Plus vreo patru sute de mailuri - la unele mai trebuie sa si raspund, altele ajung direct in cosul de gunoi, asta-i viata.

Vreo zece zile de vanatoare nu-s de gluma, plus vreo 5000 de kilometri de drum cu masina, la un moment dat ajunsesem sa am senzatia c-am ajuns eu sa fiu dotata cu roti si ca nu mai reusesc sa ma opresc - aporpo (ca de obicei, apropourile mele sunt fara legatura...) am vazut o data un soricar batran si anchilozat care avea rotite la picioarele din spate, legate cu sfoara... Bine, am vazut si caine caruia i s-a data guma de mestecat (dar asta e deja alta poveste). Unde ramasesem? A, da, la rotite. Nu, ca are mare legatura treaba cu rotitele, n-am aflat daca am una in plus sau in minus inca.

Sa trecem la partea cu vanatoarea - vacanta a fost si ea vacanta in toata regula, dar astea-s chestiuni mai mult sau mai putin private, partea legata de vintage e cea care intereseaza aici. De ajuns am ajuns bine si usor, usor in sensul ca masina era goala iar drumul spre Italia mai mult decat familiar - logic, sper ca nu va imaginati (cumva) ca as conduce eu: eu vorbesc, fumez, fumez, vorbesc, imi mai torn niste cafea pe mine etc. Adica da, niste cafea, adica nu un strop, nu o ceasca, un termos intreg. Ce bine ca exista spalatorii pe lumea asta! Mai nasol e ca m-am dus cam fara bagaje, in ultimul timp am devenit minimalista din punctul asta de vedere. Oricum, indiferent de unde, cand si cum are loc partida de vanatoare vintage este inevitabila si imbogatirea propriei colectii. O sa vi-o prezint si pe asta la un moment dat, nu chiar toate comorile descoperite ajung pe site. Dar aproape toate.

Sursele nu pot sa vi le dezvalui (din motive obiective) chiar daca una dintre ele este oarecum intangibila in sensul ca nu oricine are acces la colectia respectiva. Colectie care numara cam - geez - o suta de mii de piese pe sezon, un milion!? Oricum, imposibil sa vezi tot, sa atingi tot si mai ales sa achizitionezi tot.Din pacate. Important e sa ti se deschida usa, sertarele secrete, colectia privata... orice colectionar de vintage are si asa ceva. Sincer, ma simt rasfatata. De data asta am acoperit doua zone, Firenze si Napoli, fiecare cam cu zece colectionari si comercianti de vintage, fiecare cu caracteristicile si cu comorile lui. Nu e mult, s-ar fi putut si de o suta de ori pe atat. Oricum, cautarea si achizitiile nu sunt totul. Intalnirile ("de afaceri"?) cred ca sunt cele mai importante, pranzurile impreuna, discutiile despre colectii, despre vintage in general, despre ce a mai aparut nou... e suficient sa va spun ca am discutat pana si despre targurile de profil din Romania - adevarul e ca un targ international de vintage (desi extrem de greu de organizat) n-ar fi deloc o idee rea.

Ce-am vanat? Asta o sa vedeti incepand de maine pe VINTAGE WARDROBE.

Partea cu Parisul a fost cea mai stresanta pentru ca n-am reusit sa stau decat doua zile si jumatate, a trebuit sa-mi abandonez (vorba vine) masina in Italia pentru ca din cauza greutatii s-a indoit semiaxa (don't ask me...) si a trebuit schimbata. Asa ca, vrand nevrand, am fost nevoita sa trec prin psihoza calatoriei cu avionul. Noroc ca fara bagaje, pe alea le-am trimis separat. Ma bucur insa ca toata lumea a fost pregatita sa ma primeasca. Atmosfera e mult mai discreta si, din pacate, mai lenta decat in Italia, nu prea poti sa dai navala pentru ca nu ai siguranta ca vei gasi ceea ce cauti. Oricum, vara e mult mai placut... Amuzant, a trebuit sa ma duc in Franta ca sa dau peste un contact din Bologna. Sunt foarte curioasa ce-o sa gasesc... deja ma gandesc la urmatoarele prazi.

La intoarcere nu mi-am gasit masina reparata pentru ca nu se gasise piesa cu pricina. Bun. S-a rezolvat si asta (cu nervi, altfel cum?) , urmeaza indesarea capturii in masina si pe masina - n-a fost treaba usoara... Dupa estimarile noastre s-a ajuns pe undeva la o incarcatura de 500 de kilograme (fara augusta-mi persoana...) indesata in masina mana-n tavan, plus sase valize uriase legate pe masina. "Masina" e un Frontera, deci in principiu un vehicol cel putin in teorie incapator, in final arata ca un hipopotam care-a mancat prea mult si da pe dinafara tot felul de chestii colorate. In fine, la trap (ca la galop nu se putea) spre Romania, in Grecia n-am mai apucat sa ma opresc ca nu puteam lasa masina asa pe nicaieri, teroarea de rigoare in Bulgaria, politisti, spaga, mizerii - o tara infecta pe care as sterge-o de pe fata pamantului. Cand am ajuns la vama romaneasca m-au intrebat daca n-am pusti de vanatoare... N-as putea sa explic de ce... (oare).

Acasa ne-am revenit abia ieri cand (in sfarsit!) am reusit sa mai gasim loc pentru tot puhoiul de rochii, pantofi, pulovere, blanuri etc.etc. care, odata desfacute, au format ditamai muntele in mijlocul casei. Adica era mai mult munte decat casa, in ton cu sezonul. Casa-poseta in care incape tot ceea ce doresti.

Asta a fost partea distractiva. Urmeaza spalatoria, pozatul, masuratul, datarile, materialele si postarea pe site. Coletele si targurile. Fiecare lucru pe care-o sa-l visez obsesiv pentru ca, o data dat, o sa-mi para rau dupa el. Cam asa se intampla.

Deci, daca vi s-a parut macar un moment ca vintage-ul e treaba usoara, cred ca e clar ca v-ati inselat. Daca va bate gandul unei astfel de calatorii, think twice. Investitia a fost de zece mii de euro; placerea si distractia cred insa ca ar putea fi evaluate pe la vreun milion. Munca prefer sa n-o cuantific baneste...

Si cum zicea despre mine unul dintre acesti colectionari, un om minunat si prieten, "Cris, a te non e che manca una rotellina, te hai una in piu". Fara accente ca in Romania suntem pe buget redus si n-avem posibilitati.

Niciun comentariu: